Telenovelă cu final fericit pentru ieșeni în cazul Ciprian Milea. Mijlocașul va rămâne la Iași în acest tur de campionat, după ce președintele executiv al clubului CSMS Iași, Florin Prunea, s-a înțeles în această dimineață cu omul de afaceri Radu Călin pentru împrumutul jucătorului. După ce au pierdut memoriul prin care solicitau ca Milea să fie declarat jucător liber de contract, ieșenii s-au înțeles cu oficialii formației Fortuna Brazi, de care Milea aparținea, iar mijlocașul a fost împrumutat gratis în Copou.
Ieșenii îi vor acoperi salariul jucătorului și îi vor suporta costul unor eventuale intervenții chirurgicale după accidentări. În schimb, echipa din Brazi are în continuare dreptul de a-l lua de la Iași pe Milea în orice moment al campionatului, dacă are o ofertă mai bună pentru fotbalist. Oficialii ieșeni încearcă să înregistreze astăzi contractul lui Milea la LPF, astfel încât jucătorul are șanse foarte mari să intre titular în meciul de duminică cu Dinamo.
Oficial, Milea este legat prin contract de clubul de liga a treia Fortuna Brazi, dar unele surse susțin că jucătorul îi aparține omului de afaceri Radu Călin, care l-a ajutat în urmă cu doi ani cu costurile operației de menisc, după ce gruparea Politehnica Iași s-a desființat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER